![]()
Să nu se creadă că Sfinții Bisericii au vorbit despre ghicitul viitorului numai din dorința de a nega orice carismă prezentă la alții. Ci au vorbit cunoscând îndeaproape problema.
Parintii nu au negat posibilitatea descoperirii unor evenimente viitoare prin darul lui Dumnezeu. Parintii cu viata sfanta au putut si pot primi de la Dumnezeu descoperirea unor fapte inainte ca ele sa aiba loc.
Nu multe sunt cazurile in care Dumnezeu daruieste slujitorilor sai sa cunoasca viitorul, si ele au loc numai in scopul de a ajuta mantuirii oamenilor sau de a anunta pedeapsa dumnezeiasca.
Criteriile dupa care se recunoaste o persoana care are harisma inainte-vederii sunt urmatoarele: persoana respectiva apartine Bisericii lui Hristos, recunoaste ca adevarate toate invataturile bisericesti, duce o viata de sfintenie, nu "prevede" nimic din ceea ce poate contrazice dogmele sau invataturile Sfintei Traditii. Pare ca Dumnezeu ar fi egoist si nu ar vrea sa ii faca partasi si pe altii acestei harisme. In realitate Dumnezeu nu poate incredinta acest mare dar decat
celor care stiu sa se foloseasca de el cu intelepciune. Darul inainte-vederii are rolul de a intari credinta oamenilor si de a-i calauzi pe calea mantuirii; Dumnezeu nu avea de ce sa incredinteze acest dar celor care stau departe de Biserica. Pentru ca darul inainte-vederii nu este bun in sine, ci este bun numai in masura in care este folosit pentru a ajuta mantuirii sufletelor.
Ne vom opri putin asupra catorva dintre profetiile Sfantului Cosma, marele dascal al Greciei. Spre sfarsitul secolului al XVIII-lea, principala problema a grecilor era eliberarea de sub asuprirea turceasca. Legat de aceasta asteptare inflacarata, plina de nadejde, Sfantul Cosma a facut cateva profetii.
"«Cand va veni lucrul dorit?» (eliberarea de sub turci - n.n.), l-au intrebat pe sfant in Tsaraplana Epirului. «Cand se vor amesteca acestia», a raspuns sfantul aratand spre cei doi copacei". (62; 197). Tot despre acest moment, aflandu-se in Epir, el a profetit: "Chinurile sunt inca multe. Aduceti-va aminte cuvintele mele: Rugati-va, lucrati si rabdati cu tarie. Pana ce se va inchide aceasta rana a platanului, tinutul vostru va fi in sclavie si nefericire". (62; 197). Si a mai precizat: "Lucrul dorit va veni cand doua pascalii vor cadea in acelasi impreuna" (62; 197).
Copaceii s-au amestecat in acelasi an in care s-a inchis rana platanului, in 1912, anul eliberarii Epirului. In acel an, praznicul Buneivestiri a cazut in aceeasi zi cu praznicul Invierii: odata cu Epirul au fost eliberate si alte regiuni ale Greciei continentale.
Profetiile sfantului au fost legate de subiecte variate: "Din scoli vor iesi lucruri pe care mintea voastra nu si le poate inchipui. Veti vedea in camp carute fara dobitoace alergand mai repede decat iepurele. Va veni vremea in care locul acesta va fi incins cu un fir. Va veni vremea cand oamenii vor vorbi dintr-o parte in alta - de pilda, de la Constantinopol in Rusia - ca si cum ar fi in camere apropiate. Veti vedea oameni zburand in cer ca niste pasari si aruncand foc in lume. Cati vor trai atunci vor alerga la morminte si vor striga: Iesiti voi, cei morti, sa intram noi, cei vii!" (62; 205).
Nu trebuie sa credem ca profetiile de mai sus sunt facute prin inspiratie dumnezeiasca doar prin faptul ca s-au implinit. Chiar si un om de stiinta al vremurilor respective ar fi putut spune ca, mai devreme sau mai tarziu, omul ar fi construit masini si avioane de razboi, ca ar fi inventat telefonul sau telegraful, (ar fi fost de ajuns sa vada planurile aparatelor de zbor facute de Leonardo da Vinci, si si-ar fi dat seama ca posibilitatea ca omul sa nu zboare cu ajutorul unei masinarii perfectionate ar fi fost extrem de mica). Iar pentru vicleanul diavol era la fel de simplu sa spuna aceleasi lucruri (nu o data diavolul s-a folosit de tehnica pentru a da credibilitate "profetiilor" sale; a se vedea cazul lui Maurice Berteax caruia un "clarvazator" i-a prezis - in anul 1874, cu 29 de ani inaintea efectuarii primului zbor cu avionul - ca va muri ucis de o masina zburatoare).
Sfantul Cosma nu a facut profetiile legate de descoperirile stiintifice in urma cercetarii stiintei. Le-a facut pentru ca asa l-a insuflat Dumnezeu. Daca s-ar fi folosit de stiinta, i-ar fi fost cu neputinta sa stie peste cati ani Epirul va scapa de sub jugul turcesc.
Una dintre cele mai interesante profetii ale Sfantului Cosma pare a avea legatura directa cu timpul in care traim: "Va veni vremea cand vor conduce lumea lucrurile necuvantatoare si neinsufletite" (62; 199). S-ar putea sa fie vorba tocmai de faptul ca multi oameni, crestini cu numele, sunt sclavi ai televizorului, in fata caruia isi petrec ore indelungate in fiecare zi; si daca pierd un episod dintr-o telenovela cad in deznadejde. S-ar putea ca in profetia sfantului sa fie vorba despre fanatismul celor care isi petrec ore intregi in spatiul virtual, fiind sclavii internetului, si in lumea reala nu sunt in stare sa se poarte normal nici macar cateva minute. S-ar putea sa fie vorba si de faptul ca jocurile pe calculator si desenele animate pline de violenta modeleaza universul copiilor, intinan- du-le curatia sufleteasca. "Oare putem spune ca internetul si televizorul conduc omenirea?", s-ar putea intreba cineva. Daca ne gandim ca nici televizorul si nici internetul nu sunt altceva decat lucruri facute de mintea omeneasca, nu am avea de ce sa ne speriem. Chiar daca s-ar putea ca, peste o vreme, sa fie creat un robot care sa poata conduce oamenii, totusi e putin probabil sa se ajunga la o asemenea situatie.
Profetia sfantului legata de "lucrurile necuvantatoare care vor conduce lumea" ar putea fi legata de televizor tocmai pentru ca oamenii se lasa modelati de exemplele pe care le ofera acesta: de la televizor oamenii invata sa vorbeasca, sa se imbrace, sa "iubeasca", sa se relaxeze. Televizorul este un manipulator ideal ale carui comenzi subtile sunt executate de catre oameni "in deplina libertate". Si chiar daca el transmite vorbele altora, el nu vorbeste.
Profetia ar putea fi legata de internet si pentru faptul ca, incetul cu incetul, viata umana este din ce in ce mai legata de operatiunile facute pe calculator. Si poate ca, peste ani si ani, cine va domina internetul va domina in mare masura viata oamenilor, prin controlul hranei, al mijloacelor de transport, al energiei electrice. Totusi, nu este locul sa insistam aici asupra acestei profetii. Ci vom trece la o alta profetie a sfantului Cosma:
"Raul va veni de la cei cititi (invatati, intelectuali)." (62; 200). Daca aceasta ar fi fost singura profetie a sfantului, atunci intelectualii (care s-ar fi simtit mustrati in mod direct de aceasta profetie) ar fi putut afirma despre sfant ca este un habotnic si un extremist (mass-media incearca sa ne convinga de faptul ca pentru crestini astfel de cuvinte ar trebui sa isi piarda incetul cu incetul conotatia negativa, fiind asemanatoare injuriilor care au fost adresate miilor de sfinti mucenici de catre calaii lor).
Una dintre cele mai clare dovezi care arata cata dreptate a avut sfantul este necredinta intelectualilor, sau mai bine zis reaua credinta a acestora. Ce sunt intelectualii? Sunt oameni care se evidentiaza prin nivelul lor intelectual. Nimic nu e rau in asta. Dar rau este ca, in cele mai multe cazuri, intelectualii sunt rupti de Biserica, intelectualii au propriul lor dumnezeu si propria lor credinta. Rau este ca intelectualii nu vor sa isi foloseasca talantii primiti de la Dumnezeu spre folosul lor duhovnicesc si spre ajutorul celorlalti, ci il folosesc in scopuri contrare.
Specifica intelectualilor a fost atitudinea de a fragmenta invatatura Bisericii si de a lua din ea numai ce le convine. Nu este greu sa recunoastem originea acestei atitudini in trasaturile de baza ale ereziilor primelor veacuri. Fara sa isi dea seama, intelectualii repeta demersul rationalist al marilor eretici (totusi, uneori sunt constienti de faptul ca ii urmeaza pe acestia: Carl Gustav Jung a semnat tratatul sau Sermones ad Mortuos cu pseudonimul Basilide, celebrul eretic gnostic - cf. (8; 140)).
Pe astfel de intelectuali (al caror tipar il recunostea in "inteleptul" si in acelasi timp ereticul Tolstoi) ii mustra Sfantul Ioan din Kronstdant cand spunea ca "Fiul lui Dumnezeu a venit pe pamant ca prin invatatura, minunile, pilda, patimirile si moartea Sa sa reaseze si sa mantuiasca neamul omenesc, sa-l lumineze, sa-l curete, sa-l innoiasca, sa il infrumuseteze cu toata virtutea si sa-l uneasca pe veci cu Sine; iar Lev Tolstoi, dimpreuna cu scriitorii asemeni lui, carora nu este numar, s-au aratat si traiesc pe pamant spre a intuneca, strica prin lipsa lor de Dumnezeu, prin necredinta si anarhia lor, o multime de oameni, care le urmeaza, le citesc scrierile hulitoare" (33; 35-36). "Da, nu este intelepciune la Lev Tolstoi, cel care a innebunit cu totul, ci este la Biserica pe care el o calca in picioare, este la apostoli si la evanghelisti si la toti Sfintii Parinti si Dascali ai lumii." (33; 41).
Iar celor care se indeletniceau cu intelepciunea cea desarta a acestei lumi, respingand adevarul, marele sfant le spunea: "Incetati a mai bea apa cea moarta a romanelor si a tuturor cartilor puturoasei intelepciuni lumesti, care s-au inmultit la nesfarsit. De nu veti asculta, veti ramane in veac invatati orbi, care nu cunosc calea si in pacatele voastre veti muri si veti mosteni intunericul vesnic. Va ajunge cat ati ras de adevarurile cele vesnice si vii; cu dragoste va chemam in sanul Bisericii - desteptati-va din trufia pacatului si din hipnoza patimilor pe care noi v-o punem, cu toata dreptatea, pe seama" (33; 41).
Intelectualii au avut o atitudine dualista in privinta profetiilor legate de viitor. Mai precis, au cautat sa nege valoarea profetiilor facute de sfintii Bisericii si sa cerce-teze cu atentie "profetiile" facute de "misticii" de alte credinte (consider incorecta folosirea termenului mistic in afara teritoriului ortodox; Dumnezeu nu poate fi vazut decat de catre cei carora li Se descopera El Insusi: fata de crestinii ortodocsi, "misticii" altor religii sunt orbi care au halucinatii vizuale).
Este adevarat ca au existat si false profetii puse pe seama sfintilor Bisericii, si la fel de adevarat este ca neimplinirea lor a generat confuzie in mintile celor slabi in credinta. Dar intelectualii nu au fost obiectivi in cautarea lor, nu au incercat sa afle care profetii erau autentice si care nu. Ei au vrut sa cerceteze profetii de pe un teren religios neutru. Aceasta este atitudinea impusa oricarui cercetator care aspira la faima internationala: impartialitatea. Daca tratezi lucrurile din perspectiva crestina, se considera ca ti-ai pierdut obiectivitatea: filtrul tau crestin a deformat realitatea.
Aceasta obiectivitate a cercetarii nu a tinut seama de un criteriu: ca lipsa perspectivei crestine poate fi de o mie de ori mai periculoasa decat impartialitatea. Ce au facut intelectualii (psihologi, sociologi, istorici ai religiilor, etc.)? Au incercat sa sondeze adevarurile religioase dupa propriile lor criterii. Ei au selectat criteriile de judecata a adevarului, de parca acest lucru ar fi stat in puterea lor.
Exista un adevar al cercetatorilor, al specialistilor. Dar el nu are nimic in comun Adevarul absolut, cu Dumnezeul cel Viu. Nu vom analiza pe larg atitudinea religioasa a intelectualilor. Ci vom observa ca linia pe care au mers ei in cunoasterea religioasa a fost urmata de catre marea masa de oameni, care s-a lasat calauzita de catre niste pastori orbi.
Ne vom opri atentia asupra unui singur aspect: cercetarile migaloase i-au facut pe intelectuali sa ajunga la concluzia ca profetii si profeti au existat in toate marile religii ale lumii. Impartialitatea stiintifica le-a fost cea mai buna bariera pentru a ajunge la adevar. Respingand invatatura crestina, ei au respins si darul discernamantului cu care Dumnezeu ii binecuvanteaza pe crestini. Impartialitatea, considerata piatra de temelie a cercetarii lor, a fost prapastia care i-a impiedicat sa deosebeasca intre falsele si adevaratele minuni, intre falsele si adevaratele profetii.
Interesul manifestat de intelectuali fata de minunile si profetiile existente in alte spatii religioase a fost molipsitor: ceilalti s-au grabit sa afle cat mai multe despre acest subiect, cu o foame care trada nu numai dorinta de cunoastere, ci si dorinta de senzational (combinata nu de putine ori cu dorinta de a acumula cat mai multe subiecte pentru discutii sterile; se observa o atitudine comuna cu cea a gospodinelor care "vaneaza" telenovele).
Vom atinge un punct extrem de important in problematica profetiilor contemporane: este vorba de tema cutremurelor, o tema careia i se acorda astazi din ce in ce mai multa atentie.
In Sfanta Scriptura exista cateva referiri la cutremure. La rastignirea Mantuitorului "pamantul s-a cutremurat si pietrele s-au despicat" (Matei 27; 51). Cand ingerul Domnului a pravalit piatra de la mormantul in care fusese pus trupul Mantuitorului, "s-a facut cutremur mare" (Matei 28; 2).
"La miezul noptii, Pavel si Sila, rugandu-se, laudau pe Dumnezeu in cantari, iar cei ce erau in temnita ii ascultau. Si deodata s-a facut cutremur mare, incat s-au zguduit temeliile temnitei si indata s-au deschis toate usile si legaturile tuturor s-au dezlegat" (Fapte 16; 25-26).
Putem vedea in aceste trei exemple o dovada a faptului ca acest fenomen, inclus in categoria fenomenelor naturale si considerat a nu avea decat cauze stiintifice, poate avea si altfel de cauze.
Crestinii stiu ca nimic nu se intampla fara rost, ca de fapt nu exista intamplare. Chiar daca de multe ori oamenii nu inteleg pentru ce au loc anumite cutremure sau inundatii, in toate se manifesta o randuiala dumnezeiasca. Si tocmai pentru ca este dumnezeiasca si nu omeneasca, oamenii nu o pot cerceta cu aceeasi curiozitate cu care cerceteaza lucrul mainilor lor. Sau, chiar daca o cerceteaza cu infumurare, ajung la concluzii gresite. Voia lui Dumnezeu se descopera numai celor smeriti, celor sporiti in virtute, celor care merg pe calea mantuirii. Ceilalti confunda cugetul lor cu cugetul lui Dumnezeu.
De ce exista psihoza cutremurelor? Pentru ca oamenii sunt constienti de faptul ca prefera pacatul virtutii, ca aleg raul in locul binelui. Si le este teama ca pedeapsa lui Dumnezeu va cadea asupra lor, cu aceeasi urgie cu care a cazut asupra celor din Sodoma si Gomora.
Pe unii oameni nu ii intereseaza nici referinta scripturistica la cutremurul de la rastignirea Mantuitorului (care a aratat ca intreaga creatie a simtit ecoul mortii lui Hristos), si nici referinta la cutremurul care a avut loc atunci cand ingerul a pravalit piatra de la mormant. Pe acei oameni nu ii intereseaza ca Hristos a Inviat, si ca fiecare dintre noi va invia, spre rasplata sau spre osanda. Pe acei oameni ii intereseaza numai profetiile Sfintei Scripturi legate de pedepsirea pacatosilor la sfarsitul lumii. Pentru ca, desi ei au ales calea pacatului, glasul constiintei ii mustra inca. Si chiar daca nu vor sa se indrepte, totusi se tem de pedeapsa pe care o merita.
Mantuitorul a fost intrebat de ucenici cand va veni sfarsitul lumii: "Spune noua cand vor fi acestea si care este semnul venirii Tale si al sfarsitului veacului? Raspunzand, Iisus le-a zis: Vedeti sa nu va amageasca cineva. Caci multi vor veni in numele Meu, zicand: Eu sunt Hristos, si pe multi ii vor amagi. Si veti auzi de razboaie si de zvonuri de razboaie; luati seama sa nu va speriati, caci trebuie sa fie toate, dar inca nu este sfarsitul. Caci se va ridica neam peste neam si imparatie peste imparatie si cutremure pe alocuri. Dar toate acestea sunt inceputul durerilor. Atunci va vor da pe voi spre asuprire si veti fi urati de toate neamurile pentru numele Meu." (Matei 24; 3-9). Prigoana suferita de Biserica in tarile comuniste, si in mod special in Imperiul Rusesc, ofera o imagine palida a prigoanei finale.
Pana la aceasta prigoana sangeroasa, chiar daca vor fi razboaie sau cutremure, ele nu vor fi clipele sfarsitului. Pe oameni nu ii sperie insa numai judecata finala, ii sperie si momentele care o vor preceda.
"Si in ceasul acela s-a facut cutremur mare si a zecea parte din cetate s-a prabusit si au pierit in cutremur sapte mii de oameni, iar ceilalti s-au infricosat si au dat slava Dumnezeului cerului." (Apoc. 6; 11-13). "S-a facut cutremur mare, asa cum nu a fost de cand este omul pe pamant, un cutremur atat de puternic" (Apocalipsa 6; 16-18).
Este clar ca, in cele din urma, sfarsitul lumii va veni. Dar crestinii nu au de ce sa il astepte cu spaima. Celor ce au crezut cu adevarat in Hristos, sfarsitul le va fi spre implinire, spre bucurie vesnica in dragostea lui Dumnezeu. Crestinii nu trebuie sa se teama ca vine sfarsitul, nu trebuie sa se molipseasca de disperarea sectantilor a caror propovaduire nu are in centru dobandirea raiului si unirea cu Hristos, ci spectacolul apocaliptic.
Totusi, cugetarea la sfarsitul lumii poate izgoni moleseala, poate alunga trandavia care vrea sa puna stapanire pe inimi. Pentru a aprinde ravna crestinilor pentru mantuire, Sfantul Cosma Etolianul spunea: "Cerul care se vede, pamantul si toate vor arde si lumea va muri. Cand vor face acestea? Hristosul meu spune ca acum ele se apropie repede, a ajuns cutitul la os. Se vor face dintr-o data, ar putea sa se faca si in noaptea asta. Oare n-au si inceput deja? Nu vedeti cum au pierit animalele voastre, recoltele voastre? Cum izvoarele si raurile s-au intors? Azi ne lipseste una, maine alta si Dumnezeu ni le da tot mai putin, iar noi, ca niste nesimtiti, nu ne gandim la ele. Va spun iarasi un lucru si va indemn: chiar daca cerul s-ar cobori jos si pamantul ar urca sus, chiar daca lumea intreaga va pieri, cum are sa piara azi-maine, sa nu va ingrijiti ce va face Dumnezeu. De va va arde trupul vostru, de vi-l va praji, daca va va lua lucrurile voastre, sa nu va ingrijiti: dati-le, ca nu sunt ale voastre. De suflet si de Hristos aveti nevoie. Chiar daca lumea intreaga ar cadea, nu v-ar putea lua acestea doua, numai daca nu le veti da de bunavoie. Acestea doua sa le paziti, ca sa nu se intample sa le pierdeti" (62;139-140).
Indemnandu-i pe crestini sa se roage, Sfantul Cosma ii sfatuia: "sa o facem mijlocitoare, ca sa mijloceasca la Hristos, pe Stapana noastra Nascatoare de Dumnezeu, fiindca Fiul ei e manios pe noi pentru prea multele noastre pacate si vrea sa ne piarda. Ce mai asteptam, fratilor? Azi-maine vine sfarsitul lumii, de aceea alergati sa va indreptati" (62; 113).
Au trecut mai mult de doua sute de ani de cand au fost rostite aceste cuvinte, si sfarsitul lumii nu a venit. Cei care insa au cugetat la sfarsitul lumii si si-au indreptat vietile prin pocainta, acum se bucura de desfatarile raiului. Iar cei care au ras de cuvintele Sfantului Cosma, si au ramas robi pacatului, au gustat deja din intunericul Apocalipsei.
Tot asa cum in primele secole ale Bisericii unii crestini asteptau sfarsitul lumii ca sfarsit al prigoanelor sangeroase pornite de catre imparatii pagani, si asteptarea sfarsitului le-a sporit ravna spre cele duhovnicesti, tot asa si astazi unii crestini pot cugeta la apropierea sfarsitului: cu atat mai mult cu cat lumea nu vrea sa mearga spre mai bine, ci spre mai rau.
Este adevarat si faptul ca inmultirea pacatului si imputinarea crestinilor care duc viata curata e un semn al apropierii sfarsitului. Un parinte cu viata sfanta a profetit ca, atunci cand nu va mai fi poteca de la un om la altul (adica atunci cand se va raci dragostea dintre oameni), va veni sfarsitul. Vedem astazi ca, desi s-au inmultit mijloacele de comunicare, ca desi prin internet si prin telefonia mobila oamenii isi trimit sute de mesaje, aceste mesaje exprima multa, foarte multa superficialitate. Si, chiar cand aceste mesaje contin declaratii de dragoste, e vorba de cele mai multe ori de o dragoste patimasa, de o dragoste carnala: dragostea curata e stalcita de tot felul de caricaturi.
In slujba sa, Sfantul Ierarh Nectarie din Eghina, marele facator de minuni, este numit sfant "al vremurilor de pe urma". Trebuie sa tinem seama si de acest fapt: ca lumea va exista atata vreme cat va exista Biserica. Si ca, atunci cand credinta se va imputina, va veni sfarsitul. Lumea nu are rost fara Biserica. Lumea care respinge, defaimeaza si prigoneste Biserica, pe fata sau pe ascuns, isi scrie singura condamnarea la moarte. Putem spune chiar ca o astfel de lume este sinucigasa.
De nimic altceva nu trebuie sa se ingrijeasca drept-credinciosii, decat de unirea cu Hristos. Cei uniti cu Hristos pregusta bucuriile raiului inca din viata pamanteasca si pe acestia, chiar daca sfarsitul lumii va veni, mai devreme sau mai tarziu, nu ii poate atinge nici disperarea si nici groaza apocaliptica. Cuvintele din Crez - "Astept Invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie..." nu arata nici disperare, nici frica. Cine rosteste Crezul are inima plina de nadejde in Dumnezeu, in Cel care poarta de grija tuturor celor care Il cinstesc.
Cei uniti cu Hristos nu se lasa molipsiti de psihoza cutremurelor. Ei stiu ca Dumnezeu are grija de fiecare in parte. Ei nu se tem de cutremure sau de alte necazuri, ci se tem numai sa nu pacatuiasca, sa nu se indeparteze de Dumnezeu.
Sfantul Ioan Gura de Aur rezuma foarte frumos filosofia crestina despre infruntarea necazurilor: "Nimic nu apleaca sufletul atat de mult spre iubirea de intelepciune ca necazul" (59; 58). Si mai spunea ca "darul de a suferi este mai mare decat darul de a invia mortii, pentru ca facand cineva minuni, ii ramane dator lui Dumnezeu, pe cand daca cineva sufera, acestuia Dumnezeu ii ramane dator." (59;265).
Chiar daca ar fi cutremure, crestinii adevarati nu au de ce sa se teama. Pentru ca stiu ca nici un cutremur nu poate avea loc fara ingaduinta dumnezeiasca.
Si daca sfarsitul lumii nu stie nimeni dintre oameni cand va avea loc, la fel este si cu cutremurele care il vor preceda. Acest lucru il stie numai Dumnezeu.
Iar profetii de ocazie, care anunta cu disperare cutremure numai pentru a a se afla vreme de cateva zile in atentia opiniei publice (si pentru a produce tulburarea care, transformandu-se in deznadejde, ii indeparteaza pe oameni de Dumnezeu), nu sunt decat apostoli ai diavolului.
Oamenii trebuie sa nu se lase speriati de zvonurile de cutremure. Oamenii trebuie sa inteleaga ca falsii profeti nu pot fi mesagerii lui Dumnezeu. Chiar daca afirma ca vorbele lor sunt inspirate de Dumnezeu, chiar daca afirma ca au primit misiunea sfanta de a-i chema pe oameni la pocainta. Din Sfanta Scriptura aflam ca diavolul incearca sa imite lucrarea lui Dumnezeu, pentru a castiga increderea oamenilor.
Chemarea la pocainta rostita de falsii profeti nu poate aduce roade duhovnicesti, chiar daca pare asemanatoare cu chemarea la pocainta pe care o rosteste Biserica.
Oamenii nu s-au invatat minte. Desi au fost mintiti in nenumarate randuri de tot soiul de falsi profeti, care au anuntat mari dezastre, cutremure, potop sau chiar sfarsitul lumii, totusi ei continua sa aiba incredere in acesti vizionari rataciti. Vina nu este numai a vizionarilor. Daca lumea nu i-ar asculta, poate ca ei s-ar retrage in varf de munte sau prin paduri, sa sperie ursii si lupii cu mesajul lor. Lumea ii asculta pentru ca se teme de sfarsit. Lumea ii asculta pentru ca se teme de pedeapsa pe care o cheama asupra ei, pacatuind.
Profetii de ocazie nu au de unde sa stie nici cand va veni sfarsitul, si nici cand vor veni marile cutremure. Chiar daca unele cutremure au fost anuntate cu putin timp inainte ca ele sa aiba loc, aceasta s-a datorat faptului ca miscarea placilor tectonice are loc inainte ca oamenii sa simta cutremurul. Stiind ce se intampla in adancurile pamantului, diavolul putea presupune data aproximativa la care oamenii vor simti cutremurul. Dar de cele mai multe ori s-a inselat. Ar fi fost normal ca oamenii sa nu mai dea crezare profetiilor pe care el le-a facut prin mesagerii sai. Si totusi nu a fost asa. Oamenii s-au incapatanat sa creada profetiile acestor vizionari. Ba, mai mult, atunci cand, pentru o scurta perioada de timp acestia au disparut din atentia mass-mediei, oamenii s-au dus sa ii caute. Chiar daca stiau ca pacatuiesc facand aceasta.
Cei care sunt curiosi sa afle care sunt profetiile vizionarilor ar trebui sa cunoasca modul in care profetii adevarati pot fi deosebiti de falsii profeti.
Cata vreme cineva se afla in afara Bisericii, deci este rupt de Trupul lui Hristos, nu poate primi semne de la Dumnezeu. Are Dumnezeu destui robi cu viata sfanta prin care poate chema poporul la pocainta, si nu are nevoie de suflete intinate cu noroiul ereziei sau al paganatatii.
Cata vreme cineva afirma despre sine ca este fiu al Bisericii, ca este urmas al Sfintilor facatori de minuni, si facandu-si reclama dovedeste iubire de sine, iarasi nu poate fi vas ales al lui Dumnezeu. Domnul nu intra cu forta in inimile oamenilor, si in inimile celor mandri nu are loc, oricat de insistent ar fi chemat. Hristos izgoneste mandria, nu o poate trece cu vederea. Pentru ca mandria este dovada credintei in propriile puteri si a lipsei de nadejde in puterea lui Dumnezeu.
Cata vreme cineva spune ca este crestin-ortodox, dar profetiile sale contrazic invatatura Bisericii, el este lup in piele de oaie.
Semnele deosebirii intre robii lui Dumnezeu si falsii profeti sunt clare. Daca oamenii ar tine cont de ele, nu ar mai risca sa cada in prapastie.
Falsii profeti incearca sa ii convinga pe oameni ca in Biserica nu mai exista sfinti, nu mai exista sfintenie, si de aceea Dumnezeu isi revarsa harul sau asupra celor care au o credinta diferita de cea ortodoxa.
Sa citeasca acesti potrivnici ai lui Dumnezeu despre zecile despre profetii pe care le-a facut parintele Porfirie, marele sfant grec al vremurilor noastre. Si sa isi dea seama ca in fata acestuia "vizionarii facatori de minuni" care stau departe de Biserica sunt ca niste cocosi in fata vulturului. Sa inteleaga acesti potrivnici ca, oricat de puternica ar fi lupta diavolului contra credintei ortodoxe, Biserica nu va putea fi ingenuncheata. Ortodoxia va avea pana la sfarsitul veacurilor marturisitorii ei pe care Dumnezeu ii va povatui pe calea sfinteniei.
Crestinii nu trebuie sa mearga la ghicitori sau sa citeasca despre profetiile falsilor vizionari, gandindu-se ca, dupa ce isi satisfac curiozitatea, se vor pocai de greseala lor. Nu trebuie facuta nici o concesie diavolului si curselor sale.
Sfantul Cosma Etolianul le spunea crestinilor din vremea sa: "Stii, fratele meu, cum te vrea Dumnezeu? Asa cum tu nu vrei ca femeia ta sa aiba legatura cu altul, asa si de la tine Dumnezeu vrea sa nu ai nici o parte cu diavolul. Esti multumit ca femeia ta sa desfraneze cu altul? - Nu. O data pe saptamana? - Nu. - De doua ori pe luna? - Nu. - O data pe an. - Nu. - O data la zece, cincisprezece ani? - Nu. Nu vrei ca altul sa iti sarute femeia? Asa si de la tine, fratele meu, Dumnezeu vrea sa nu ai nici o legatura cu diavolul" (62; 124).
Sa ii lumineze Dumnezeu pe cei care merg la ghicitori sau cred in profetiile falsilor vizionari sa se lepede de ratacirea lor, si sa nu mai cada in cursele intinse de diavol nici macar o data pe zi; si nici macar o data pe luna sau pe an.
Sa le dea puterea de a cauta adevarul in Biserica, si sa ii ajute sa mearga pe calea pe care au mers toti pacatosii care prin pocainta au devenit sfinti.
