Calendarul iulian a fost introdus de Iulius Caesar în 46 î.Hr., intrând în uz în anul 45 î.Hr. Calendarul iulian are un an obişnuit de 365 de zile, împărţit în 12 luni, cu un an bisect adăugat la fiecare patru ani, ceeace face ca anul mediu să aibă 365,25 de zile. Calendarul iulian a rămas în uz în unele ţări până în secolul al XX-lea şi mai este folosit încă de mai multe biserici naţionale ortodoxe.Calendarul iulian a fost folosit în Europa din timpurile Imperiului Roman până în anul 1582, când Papa Grigore al III-lea a promulgat calendarul gregorian, care a fost în scurtă vreme adoptat de majoritatea ţărilor catolice. Ţările protestante l-au adoptat ceva mai târziu, iar ţările din Europa Răsăriteană l-au adoptat mult mai târziu, unele la începutul secolului al XX-lea.
Motivul Bisericii Catolice pentru ajustarea calendarului era acela de a sărbători Paştele la data pe care o credeau ei că a fost stabilită la Primul Conciliu de la Niceea în anul 325. Deşi unul dintre canoanele conciliului impunea ca toate Bisericile creştine să sărbătorească Paştele în aceiaşi zi, în realitate aceasta nu s-a întâmplat. Biserica Alexandriei sărbătorea Paştele în sâmbăta după sau în a 14-a zi după luna plină care cădea după echinoţiul de primăvară, pe care l-au stabilit pe 21 martie. Însă Biserica Romei considera că echinocţiul cădea pe 25 martie şi folosea altă zi a de sărbătorire. Din secolul al X-lea, toate bisericile (cu excepţia a câteva de la graniţa Imperiului Bizantin), au adoptat Paştele alexandrin, care plasa încă echinocţiul pe 21 martie. Deşi călugărul britanic Beda Venerabilul notase deja schimbarea datei în 725, ea a continuat să se schimbe chiar în secolul al XVI-lea. Când a început folosirea noului calendar, pentru a corecta eroarea acumulată în 13 secole care trecuseră de la Conciliul din Niceea, s-a trecut la ştergerea a 10 zile din calendarul solar. Ultima zi a calendarului iulian a fost 4 octombrie 1582 şi a fost urmată de prima zi a calendarului gregorian, 15 octombrie 1582.
Craciunul pentru crestinii ortodocsi de rit vechi este sarbatorit pe 7 ianuarie.
Calendarul iulian sau pe stil vechi este decalat cu 13 zile fata de calendarul oficial. Biserica Ortodoxa Romana a trecut la noul calendar pe 1 octombrie 1924.
Înainte de Hristos existau două sisteme de calculare a timpului unui an: unul al egiptenilor - care era mai corect, dar nici el perfect - de 365 zile, altul, al romanilor, care era de 355 zile. Insa, ramanea anual o diferenta de timp de zece zile intre aceste doua sisteme, si chiar intre fiecare dintre ele si calendarul solar.
După aceasta constatare, s-a simtit nevoia de îndreptare a lor si a punerii lor in acord cu calendarul ceresc. Astfel, imparatul roman Iuliu Cezar, in anul 46 i.Hr., adopta sistemul de calcul egiptean, sistem care s-a numit "calendarul iulian". Acest calendar a fost folosit de intreaga crestinatate, timp de 15 secole. Si tot de calendarul iulian s-au servit si Sfintii Parinti la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), la calcularea datei Pastilor.
Deoarece intre calculul calendarului iulian de 365 de zile si 6 ore si cel al calendarului solar de 365 zile, 5 ore, 43 minute si 46 secunde rezulta anual o diferenta de 11 minute si 14 secunde, s-a ajuns dupa 330 de ani la o diferenta de trei zile (cu cat a ramas in urma calendarul iulian).
Astfel ca, in vremea Sinodului I Ecumenic, echinoctiul de primavara se afla la 21 martie in loc de 24 martie, cat a fost in anul 46 i.Hr., cand imparatul Iuliu Cezar a indreptat calendarul. De atunci, Sinodul a luat ca punct de plecare in calcularea datei Pastilor, ziua de 21 martie, cand a fost atunci echinoctiul de primavara.
Specialistii astronomi au constatat ca, si dupa aceea, din 123 in 123 de ani echinoctiul de primavara retrogradeaza cu o zi. Acest lucru fiind constatat de-a lungul secolelor, invatatii vremii - in Rasarit ca si in Apus - au sesizat faptul si au propus conducatorilor Bisericii indreptarea calendarului, pentru ca tabelele pascale nu mai corespundeau cu ziua lunii pline astronomice.
La 24 februarie 1582, papa Grigorie al XIII-lea a facut o reforma, suprimand zece zile din calendar, astfel incat data de 5 octombrie a devenit 14 octombrie. De atunci calendarul s-a numit "gregorian" sau "stilul nou".
Congresul de la Constantinopol 1923
Cu toate ca in anul 1923, la un congres tinut la Constantinopol, majoritatea Bisericilor Ortodoxe a hotarat sa renunte la calendarul iulian si sa adopte calendarul gregorian, data Pastilor se calculeaza inca pe baza calendarului iulian, in care echinoctiul de primavara are loc cu 13 zile mai tarziu. De aici neconcordanta cu data Pastelui din Biserica Catolica.
Intre timp, s-a constatat de catre astronomi ca si intre calendarul gregorian din 1582 si cel astronomic exista o diferenta anuala, diferenta care, la 3500 de ani, ar face ca si calendarul gregorian sa ramana in urma cu o zi si o noapte. Calendarul ortodox, indreptat in 1924, va tine seama si de aceasta diferenta.
Biserica noastră, făcând parte din randul Bisericilor Ortodoxe, n-a purces singura la adoptarea calendarului gregorian, odata cu adoptarea lui de catre Stat, in 1919, ci abia dupa Consfatuirea interortodoxa de la Constantinopol din 1923, care a hotarat indreptarea calendarului si in Bisericile Ortodoxe, prin suprimarea diferentei de 13 zile cu care calendarul iulian ramasese in urma celui indreptat (adica 21 martie in loc de 8 martie unde ajunsese calendarul iulian).
Data echinocțiului de primavara de la 8 martie, la care ajunsese calendarul iulian, este adusa la 21 martie, corespunzand calendarului solar, cum stabilisera Parintii de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325).
Calendarul iulian îndreptat la Consfătuirea interortodoxă de la Constantinopol va deveni mai corect decat cel gregorian prin adoptarea unui nou sistem al anilor bisecti, adaugand o zi in plus din patru in patru ani, cand luna februarie va avea 29 de zile in loc de 28 zile. Prin aceasta, in calendarul ortodox indreptat, diferenta dintre anul solar si cel civil este redusa - prin modul de bisectare - pana la un minimum de 2,02 secunde (anual), care face ca abia dupa 42.772 de zile calendarul (indreptat) sa mai ramana in urma cu o zi si o noapte.
Calendarul îndreptat, întrebuințat de aici inainte de catre ortodocși, se va numi neo-iulian sau constantinopolitan.
Adoptarea calendarului de Bisericile ortodoxe autocefale
La Consfatuirea interortodoxa de la Constantinopol (1923) n-au participat, insa, toate Bisericile Ortodoxe autocefale sau naționale. De aceea, îndreptarea calendarului adoptată aici a rămas să fie introdusa de fiecare Biserica Ortodoxă la data pe care o va crede potrivită, pentru a nu da naștere la tulburari.
Convinse de necesitatea îndreptării calendarului, din 1924 cele mai multe Biserici Ortodoxe au adoptat acest calendar astfel: Patriarhia Ecumenică de Constantinopol (1924), Patriarhia Antiohiei (1924), Patriarhia Alexandriei (1928), Arhiepiscopia Ciprului (1924), Biserica Greciei (1924) si Biserica Ortodoxăa Română (1924), socotind ziua de 1 octombrie drept 14 octombrie, sărind peste cele 13 zile cu care rămăsese în urma calendarul iulian, Biserica Gruziei, Biserica Ortodoxă din Polonia (1924), Biserica Ortodoxă din Cehoslovacia (1951), Biserica Ortodoxă din Finlanda (1917, cu aprobarea Bisericii Ruse), Biserica Ortodoxă Bulgară (1968).
Au rămas, însă, câteva Biserici Ortodoxe cu calendarul iulian neîndreptat, ca: Patriarhia Ierusalimului, Biserica Rusă și Biserica Sârbă, precum și Mănăstirile din Sf. Munte Athos, cu excepția Vatopedului, care se numesc "pe stil vechi", pentru ca prăznuiesc Paștile și toate sărbătorile după vechiul calendar, adică după "stilul vechi".