Sfinții sunt acele persoane care pe pământ s-au ostenit și s-au străduit să câștige împărăția cerească, trecând in viața de dincolo “întrămați cu credinta si nadejdea in Dumnezeu, incalziti de focul dragostei si invesmantati cu podoaba faptelor bune”, “persoane care au atins cele mai inalte culmi de traire crestina si de desavarsire morala…. Luceferi multluminosi ai crestinatatii, mostenitori ai imparatiei ceresti, locuitori ai raiului, flori nevestejite ale Biserici lui Hristos”.
Sfantul biruieste cu tarie ispitele ce-l invaluiesc, dar, in acelasi timp, este “plin de bunatate, pentru ca, iubind binele si dorind mereu sa-l faca, el este insusi bun”, caracterizandu-se printr-o permanenta stare de pocainta si o continua biruinta a patimilor. Sfantul este “cel ce s-a eliberat de toate patimile: de lacomia de avere, de multa mancare,de voluptate, de comoditatea trupeasca, de orice fel de rautate, de manie, de mandrie, de pizma si dusmanie, omul care a ajuns la o adevarata stare de desavarsire, de infranare, rabdare, smerenie, iubire, la o stare de o permanenta vedere intelegatoare a lui Dumnezeusi de convorbire cu El in rugaciune. In el s-a acumulat o uriasa forta de respingere a oricarei ispite spre lacomie si interes egoist, de tinere la sine, o uriasa forta a renuntarii de sine, a bunatatii, a smereniei. El a topit in sine orice frica de moarte, de nesiguranta ce intretine in om toate formele si grijile de asigurare prin bunuri, prin apararea intereselor proprii, toate formele grijii de sine; caracteristica dominanta a Sfantului este ca face totul pentru altii. Asa au ajuns ei ca sunt vesnic vii si au dobandit inca de pe pamant viata vesnica, pentru ca Il au pe Hristos cel vesnic viu in ei, deci continua sa vietuiasca si dupa moarte”.
In lumea celor adormiti, sfintii sunt cei care se roaga lui Dumnezeu pentru sanatatea, pacea, ferirea de orice rau a tuturor celor care pomenesc si slavesc pe pamant numele lor. Sfintii sunt aceia care fac legatura intre cer si pamant, intre Dumnezeu si credinciosi. Ei “se alatura ingerilor pentru ridicarea imnelor de slava Sfintei Treimi, ei sunt de fata la infricosata si fara de sange jertfa a Sfintei Impartasanii”.
Ingerii si sfintii impreuna constituie “Biserica Cereasca”, triumfatoare, al carei cap este Hristos. Sfintii au ajuns la starea de indumnezeire, au devenit prin har “teofori”, purtatori de Dumnezeu si traitori in Hristos, dar in acelasi timp si “teofani”, aratatori ai trairii in Hristos, cu Hristos si pentru Hristos, astfel ca “viata si frumusetea divina iradiaza si se oglindeste in acelasi timp prin ei”.
Sfintii pot fi numiti si “dumnezei dupa har”, caci puterea dumnezeiasca pe care au dobandit-o le-a umplut nu numai sufletul, ci faptura intreaga.
Sfintii sunt cei ce “si-au daltuit in ei chipul lui Hristos, ceea ce inseamna ca umanul a fost umplut si coplesit in sfinti de catre divin, incat chipurile sfintilor, inca de pe pamant, au in ele ceva din infatisarea lor in planul eternitatii eshatologice … In sfinti transpare viata eternal a veacului viitor”.