Quantcast
Channel: Credinta ortodoxa
Viewing all articles
Browse latest Browse all 97

Sfânta Fecioară Maria

$
0
0
Nasterea Maicii Domnului sau Sfanta Maria Mica, praznuita pe 8 septembrie, este prima mare
sarbatoare din noul an bisericesc si marcheaza hotarul dintre vara si toamna, in traditia populara fiind cunoscuta ca o zi in care sunt ascultate rugaciunile femeilor care vor sa aiba copii.
Traditii si obiceiuri de Sfanta Maria Mica

Nasterea Maicii Domnului, cunoscuta ca "Sfanta Maria Mica", marcheaza hotarul astronomic dintre vara si toamna. De asemenea, sarbatoarea anunta inceputul unor activitati specifice, precum culegerea unor plante si fructe tamaduitoare, batutul nucilor, culesul viilor, semanatul graului, orzului si secarei de toamna.

Potrivit traditiei populare, la sarbatoarea Nasterii Maicii Domnului, ca de altfel ca la orice mare praznic, nu se fac treburi gospodaresti, nu se spala rufe, nu se face curatenie in casa, ca sa nu se atraga raul.

In popor se spune ca in aceasta zi vor fi ascultate mai ales rugaciunile femeilor care vor sa aiba copii, dar si a celor insarcinate, pe care Maica Domnului le va ajuta sa aiba o nastere usoara. Si cei care vor sa se casatoreasca se pot ruga in aceasta zi Maicii Domnului, ca sa-si gaseasca perechea potrivita.

In aceasta zi, credinciosii tin candelele aprinse in dreptul icoanei Fecioarei Maria si impart din fructele toamnei pentru morti.

Originea, in scrierile apocrife

Sfanta Scriptura nu relateaza despre acest eveniment, insa scrierile apocrife ofera foarte multe amanunte despre originea si copilaria Fecioarei Maria. Tatal Fecioarei Maria, Ioachim, era un urmas al regelui David, iar mama, Ana, era fiica preotului Matthan, descendenta din familia preoteasca a lui Aaron, implinindu-se prin aceasta proorocia ca Mesia va avea o dubla descendenta: imparateasca si preoteasca.

Pentru ca nu aveau copii, ceea ce era considerat un blestem din partea lui Dumnezeu, Ioachim si Ana au inceput sa fie ironizati si batjocoriti de oameni. Si totusi, Ioachim si Ana nu s-au razvratit impotriva lui Dumnezeu, nici nu au renuntat la viata lor virtuoasa, rugandu-se in continuare si nadajduind in bunatatea lui Dumnezeu.

Traditia spune ca, in al cincizecilea an al casatoriei lor, Marele Preot de la Templu a refuzat in public jertfa lor, numindu-i blestemati. Intristati, cei doi parinti s-au indreptat spre casa lor din Seforis si au hotarat sa se retraga fiecare pentru post si rugaciune. Ioachim a zis catre sotia sa Ana: "Pe mine nu ma indeamna inima sa mai intru in casa mea, caci noi suntem urgisiti de Dumnezeu. Iata, eu ma duc la munte si acolo voi posti si ma voi ruga lui Dumnezeu, doar se va milostivi si ne va da noua un copil".

Ana a inceput sa se roage lui Dumnezeu cu durere si cu multe lacrimi, zicand: "Doamne, Atottiitorule, Cela ce numai cu cuvantul ai facut cerul si pamantul si toate cate se vad; Cela ce ai zis fapturilor Tale sa traiasca si sa se inmulteasca; Cela ce ai binecuvantat pe Sarra, femeia lui Avraam si a nascut pe Isaac la batranete si ai daruit Anei fiu, de a nascut pe Samuel proorocul, da-mi si mie roada pantecelui meu si nu lasa sa fiu de ocara intre oameni, ca de voi naste fiu, sau fiica, il voi inchina Tie cu toata inima si-l voi da sa slujeasca in biserica slavei Tale".

Ingerul Gavriil s-a aratat fiecaruia, spunandu-le ca rugaciunea lor nu a fost trecuta cu vederea si ca Dumnezeu le va trimite binecuvantarea sa. Tot el le-a vestit ca acest prunc se va umple de Duh Sfant din pantecele mamei sale si ca va fi un vas ales lui Dumnezeu.

Biserici si manastiri cu hramul Nasterii Maicii Domnului

Multe biserici si manastiri din tara isi sarbatoresc hramul de Sfanta Marie Mica, printre care Manastirea Samurcasesti din comuna Ciorogarla, judetul Ilfov, Manastirea Pissiota din comuna Poenarii Burchii, judetul Prahova si Manastirea Christiana din Capitala, care pastreaza ca al treilea hram acest praznic. Una dintre cele mai vechi biserici din Bucuresti, care se afla pe strada Trei Scaune, are si ea ca hram Nasterea Maicii Domnului, alaturi de alte locasuri de cult din Capitala.

In Arhiepiscopia Iasilor, maine isi praznuiesc hramul 82 de parohii si cinci manastiri - Hadambu, Sihastria, Vorona, Tazlau si Dumbravele. In Iasi, cel mai cunoscut locas de cult inchinat Nasterii Maicii Domnului este Biserica Talpari.

In sudul Moldovei, in Episcopia Dunarii de Jos, luni va fi hramul Manastirii Cudalbi (Gologanu), din judetul Galati.

De ziua Nasterii Maicii Domnului, preotii si credinciosii din toate bisericile din Patriarhia Romana se vor ruga pentru pace in lume, intrucat tot mai multe sunt zonele de conflict, a spus patriarhul Daniel intr-un mesaj adresat tinerilor ortodocsi.

Nasterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea in biserica (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) si Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sarbatori crestine inchinate Sfintei Fecioare Maria, Nascatoarea de Dumnezeu.

Viewing all articles
Browse latest Browse all 97

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48